Start pentru sesiuni foto creative – un nou loc ‘instagramabil’ la Iulius Town Timisoara

TIMISOARA. O nouă zonă „instagramabilă” a prins contur în Iulius Town, unde un artist timișorean a creat o poveste avangardistă, în culori vii. Pictura murală de dimensiuni impresionante, aflată la etajul 1, este continuarea proiectului care animă pasajul subteran din ansamblul Iulius Town Timișoara.

Cele mai interesante poze din Social Media sunt cele care au un background impresionant, iar graffiti-urile suprarealiste pot fi alegerea perfectă pentru o sesiune foto. O veritabilă operă murală, care îmbină feminitatea, curajul și eleganța cu personaje fantastice și elemente vizuale inedite, a fost realizată la etajul Iulius Mall, în zona magazinului Sizeer. Artistul Flaviu Roua, cel care a avut drept „șevalet” pereții din mall, este absolvent al Universității de Vest și este colaborator FISArt Timișoara, alături de care aduce în atenția publicului fenomentul street art și graffiti.

Flaviu Roua a participat în 2019 și la evenimentul organizat de Iulius Town, unde peste 30 dintre cei mai buni artiști de artă stradală din lume au pictat pasajul subteran din ansamblul Iulius Town Timișoara. Proiectul s-a desfășurat pe o suprafață de 2.000 mp, iar participanții au venit din toate colțurile lumii: Venezuela, Peru, Brazilia, Mexic, Spania, Italia, Republica Moldova şi România, iar creațiile lor atrag în continuare atenția, fiind cel mai colorat decor pentru sesiuni foto spontane.

Iulius Town Timișoara își continuă astfel misiunea de a susține tinerii talentați și artiștii locali.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.