Ambasadorul Irlandei a vizitat Everseen, compania care a revolutionat industria mondiala de Retail. Foto

TIMISOARA. Aflat in prima sa vizita la Timisoara, ambasadorul Irlandei in Romania, Paul McGarry, a facut o vizita si la compania de tehnologie Everseen, specializata in Deep Learning si Machine Vision.

Paul McGarry a vizitat birourile companiei ce si-a stabilit centrul de operatiuni la Timisoara si a stat de vorba cu conducerea Everseen, atat cu reprezentantii din Irlanda, cat si cu cei din tara noastra.

Excelentei Sale i s-a prezentat sediul din cladirea UBC 1 din Iulius Town, dar i s-a vorbit si despre laboratorul de cercetare pe care compania il are in afara Timisoarei.

Cred ca ceea ce este cel mai important e ca, atunci cand companiile vin intr-un loc anume, sa respecte mediul in care au venit, oamenii care lucreaza pentru ele. Everseen este o companie foarte sofisticata, foarte inteligenta, o companie noua. Am avut o experienta si cu o alta companie aici in oras si aceste firme au in conducere romani, care lucreaza foarte bine cu irlandezi. Iar eu cred ca asta pot face Romania si Irlanda impreuna, pentru ca ne intelegem unii pe altii foarte bine, avem o diaspora mare in Irlanda, care contribuie enorm la societatea si economia noastra. Cred ca avem multe lucruri la care putem lucra impreuna. Si Timisoara este unul dintre cele mai progresiste orase din Romania, e un oras minunat. Cred ca lumea trebuie sa stie mai multe despre Timisoara, e una din bijuteriile ascunse ale Romaniei… Cred ca ceea ce apreciaza companiile irlandeze in Romania este mediul de afaceri de aici si directia in care se indreapta Romania. Noua agentie cyber pentru Europa va fi in Bucuresti… Everseen e o companie fantastica, foarte determinata sa creeze tehnologii noi si asta se intampla cu toate celelalte companii irlandeze, care au nevoie de ajutor din afara sa creasca. Asta fac companiile inteligente, cresc in strainatate si cresc si in Irlanda. Asta cred ca este sanatos pentru toata lumea„, spune Paul McGarry.

Conducerea Everseen i-a vorbit sefului diplomatiei irlandeze in Romania despre cum a crescut compania de la venirea in tara noastra si despre planurile de viitor.

In primul rand, ne bucuram ca este aici si ca ne viziteaza. El reprezinta suportul pe care l-am primit la inceputuri in Irlanda, cand am primit ajutorul necesar pe cand eram o firma mica si aveam nevoie sa crestem. Irlanda a fost tot timpul langa noi si suntem mandri ca am inceput ca o companie mica, iar acum, cand am ajuns aici, am aflat ca romanii sunt foarte asemanatori irlandezilor si ne-a fost foarte usor sa ne intregram, sa facem afaceri si sa ne dezvoltam. Este un lucru pozitiv pentru noi vizita domnului ambasador„, a declarat Joe Allen, Chief Information Officer Everseen.

Pe langa laboratorul de cercetare pe care l-a dezvoltat la Timisoara, Everseen va continua si parteneriatul cu Universitatea Politehnica.

Avem radacini puternice aici si planul nostru este sa crestem. Avem si un depozit mare in afara orasului, cu o echipa intreaga, deci toata cercetarea si dezvoltarea se fac in acel laborator. Asta arata ca ne dorim sa crestem si sa ne extindem aici si, de asemenea, avem relatii puternice cu Politehnica, vrem sa sprijinam activitatile de acolo si sa avem o relatie buna cu mediul academic, pentru ca ne ajuta si pe noi, si Politehnica, si pe studenti… Sediul de aici e bijuteria coroanei, sa spun asa. Suntem mandri de ceea ce avem aici, de biroul si echipa de aici, si de cea din laboratorul de cercetare„, a completat Joe Allen, Chief Information Officer Everseen.

Compania Everseen a fost infiintata in 2008 de irlandezul Alan O’Herlihy si este specializata in dezvoltarea de software pentru reducerea pierderilor la punctele de vanzare in industria de retail.

Tehnologia dezvoltata de Everseen este folosita in prezent de cinci din primii zece cei mai prolifici retaileri la nivel mondial si utilizeaza analiza video si inteligenta artificiala pentru a reduce cu pana la 90% omisiunile care intervin la scanare in punctul de vanzare, care anual ajung la un cuantum de 90 de miliarde de dolari.

Biroul de la Timisoara a fost deschis in toamna anului 2013.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.