TIMISOARA. Rugbystii de la SCM Timisoara, cei care sunt detinatorii Cupei Romaniei, vor juca si in acest sezon in semifinalele competitiei.
Banatenii ar fi trebuit sa dispute vineri partida din sferturile de finala cu CSU Alba Iulia, dar meciul nu va mai avea loc.
Formatia din judetul Alba, care urma sa si gazduiasca intalnirea, a anuntat luni Federatia Romana de Rugby ca este in imposibilitatea de a disputa meciul, din moment ce „studentii” din Alba nu au jucat nici meciul de campionat din weekend-ul trecut. Astfel, echipa care trebuia sa fie gazda va pierde meciul cu 5-0 la masa verde, iar timisorenii sunt calificati in semifinalele competitiei knock-out.
SCM Timisoara isi va afla adversarul din semifinale miercuri, dupa disputarea duelului dintre Dinamo si RC Barlad, in care bucurestenii sunt favoriti.
Formatia timisoreana si CSU Alba Iulia s-au intalnit si in grupa A din aceasta editie de campionat, in chiar prima runda a sezonului, cand banatenii s-au impus cu 96-6.