Alfred Simonis: Împreună cu echipa de consilieri județeni implementăm proiecte majore în Timiș (P)

Marile proiecte și investiții nu pot fi realizate de un singur om. Este nevoie de muncă în echipă, de devotament și implicare, seriozitate și cunoștințe reale în tot ceea ce înseamnă atragerea de fonduri, fie ele europene sau guvernamentale.
Ne-am propus pentru județul Timiș să implementăm proiecte mari, cu impact major asupra calității vieții oamenilor, iar pentru a reuși am ales o echipă de consilieri cu experiență și hotărâți.
Timișul trebuie să recupereze decalajele față de alte județe din România, pentru că situația în care ne aflăm nu ne face cinste. De 34 de ani, suntem cei mai mari contributori la bugetul de stat, dar, cu toate acestea, am fost privați de investiții guvernamentale importante.
Acest lucru a început să se schimbe în ultimii doi ani, când am reușit să aducem în județul nostru banii pentru obiective importante: Institutul Regional de Oncologie Timișoara (230 de milioane de euro), noul stadion Dan Păltinișanu (180 de milioane de euro), centura de vest a Timișoarei (400 de milioane de euro), un nou corp de clădire la Spitalul Județean (200 de milioane de lei), Centrul de Mari Arși (65 de milioane de euro) și exemplele pot continua.
Aceste proiecte sunt finanțate, unele sunt în curs de construire, altele vor fi demarate în scurt timp, iar rolul meu, ca președinte al Consiliului Județean Timiș, și al echipei consilierilor Partidului Social Democrat este să ne ocupăm de implementarea urgentă a acestora, pentru că Timișul și Timișoara nu doar că au nevoie de ele, dar le și merită din plin.
– Comantat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș
– Publicat de SC Ripensis Media Trust SRL
– CUI mandatar financiar coordonator 21240002
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Astea sunt promisiuni pentru dupa campanie asa ca mai bine ar fi prezentate realizarile din ultimul mandat. Care sunt astea dupa 3 ani si jumatate de guvernare din care 2 si jumatate PSD a fost in guvern?

  2. Dupa ce (nu „daca”) Fritz castiga primaria, se alege praful de planurile care vizeaza Timisoara. Ca doar n-o sa-l propulseze in continuare. Vor ramane doar cele din restul judetului. Oops, despre astfel de proiecte nu se spune nimic!

  3. Normal ar fi ca toti politicieni,ce au avut functii in administratie, sa dea inapoi procentual din salariul incasat pe perioada mandatului in functie de realizarile promise la inceput de mandat. Unii ar fi norocosi dupa noua lege prin care poti fura cel putin 1 milion de euro, daca te prinde ii dai inapoi si scapi de puscarie, daca nu te prinde ramai cu bani plus restul furat…..

  4. Aștept cu nerăbdare alegerile. Să nu mai văd insectarul de pe indexul site-ului.