Consiliere juridica pentru fiecare suporter abuzat, un campionat de fotbal pentru licee, dar si sarbatorirea datelor importante ale sportului banatean! Acestea sunt primele obiective ale noii organizatii a suporterilor timisoreni, Druckeria.
„Am mers pe principiul ca trebuie sa facem ceva pentru fani. Sa nu se mai imtample ce s-a intamplat la finala cu CFR Cluj de la Targu Jiu cand s-au dat amenzi asa: parterul a luat 20 de milioane, etajul 1 – 10 milioane si etajul 2 – 5 milioane. Normal era ca cei care au gresit sa plateasca. Suntem un ONG care nu suntem aserviti politic si nu aparam decat interesele sportului, nimic altceva”, spune Ema Cernescu, membrul fondator al acestei asociatii.
In cadrul asoiatiei se vor inscrie toti suporterii sportului din Timis, indiferent ca este vorba despre fotbal, handbal, baschet sau rugby.
„Asociatia a fost facuta si pentru a aduce cat mai multi fani la stadion. Din cate ati vazut in ultima perioada pe toate stadioanele, nu doar din Romania fanii vin in numar tot mai mic. Vom incerca sa-i aducem printre noi in peluza”, mai spune Cernescu.
Tot ce au de facut fanii pentru a se inscrie in asociatie este sa creada cu tarie in culorile alb-violet si sa plateasca o cotizatie de 5 lei pe luna.