TIMISOARA. Ceea ce părea o simplă razie, la miezul noptii trecute, s-a transformat rapid în film de acțiune.
Polițiștii din Timișoara au vrut să oprească o mașină aflată în trafic pe strada Aluniș din cartierul Fratelia, însă, șoferul, în loc să semnalizeze și să oprească, a călcat tare accelerația.
Polițiștii au pornit repede în urmărirea șoferului care, pe strada Cercului, a abandonat mașina și a fugit. La scurt timp a și fost identificat de agenți.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Astfel, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice”, a transmis IPJ Timiș.
Pe numele tânărului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.