Si-a depus vineri demisia din functie Gabriela firea, ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, in urma scandalului azilelor groazei din Voluntari.
Demisia vine la cererea premierului Marcel Ciolacu, dupa ce Gabriela Firea (PSD) a afirmat in mod repetat ca nu avea cunostinta de relele tratamente la care erau supusi batranii din unele centre si ca nu avea nicio atributie legala de avizare/control in cazul centrelor pentru varstnici.
Firea este al doilea ministru PSD care plateste politic in scandalul azilelor groazei: ministrul Muncii, Marius Budai, si-a depus joi demisia din functie.
Gabriela Firea se afla la al doilea mandat consecutiv de ministru, fiind numita prima oara in functie pe 25 noiembrie 2021 in cabinetul Nicolae Ciuca si ulterior reconfirmata ministru in actualul Guvern Marcel Ciolacu.