Opinia Timisoarei

A fost pus in functiune noul Computer Tomograf de simulare la OncoHelp Timisoara

TIMISOARA. Noul Computer Tomograf de la OncoHelp poate fi folosit atat pentru simularea pozitiei pacientilor pentru efectuarea radioterapiei, cat si pentru investigatii imagistice de diagnostic. Scanarea de simulare este cea care stabileste „limitele” in care pacientul urmeaza sa fie asezat, in timpul tratamentului, astfel incat radioterapia sa aiba efectul prognozat.

Investigatia permite obtinerea unor imagini ale formatiunii tumorale si ale organelor invecinate ce trebuie protejate. Pozitia pe care o are pacientul este stabilita cu ajutorul sistemului cu lasere si este reprodusa ulterior in timpul sedintelor de radioterapie, astfel incat raza de tratament, fasciculul de iradiere, sa tinteasca tumora, si nu organele din jurul acesteia.

Noul aparat ofera un timp de scanare foarte redus, ceea ce reprezinta un avantaj major pentru confortul pacientilor.

„Este un aparat de scanare extrem de flexibil si intuitiv, cu un sistem de lasere integrat si cu o deschidere mare, oferind posibilitatea de a fi investigati si pacientii obezi, dar si cei care sufera de claustrofobie. Imaginile pe care le furnizeaza sunt de o calitate foarte buna, iar timpul de expunere este foarte scurt. Aparatul dispune de o tehnologie noua, Twin Dual Energy CT, care ne permite sa obtinem informatii despre organe din punct de vedere morfologic si functional”, spune dr. Diana Moldoveanu, medic primar radiologie si imagistica medicala.

Simularea cu ajutorul CT-ului asigura imagini tridimensionale ale leziunii oncologice. Echipamentul furnizeaza, insa, si informatii legate de dimensiunea, forma tumorii si limitele ei.

„Aparatul este dotat cu algoritmi avansati de inteligenta artificiala pentru autoconturarea organelor la risc. Aceasta, impreuna cu contrastul excelent al tesuturilor moi, reduce foarte mult probabilitatea erorilor. Totodata, aparatul este echipat cu softuri prin care se indeparteaza artefactele metalice si se reduc artefactele de respiratie din timpul scanarii (imagini false ce pot aparea din cauza respiratiei spontane sau a unor implanturi metalice in corp). În plus, sistemul are o interfata intuitiva, care poate fi operata cu usurinta’’, a declarat dr. Diana Moldoveanu, medic primar radiologie si imagistica medicala.

Computer Tomograful de simulare permite insa si realizarea de investigatii imagistice obisnuite, fiind configurat cu softuri dedicate patologiei oncologice, si nu numai, aceleasi care se folosesc la nivel international. Dispozitivul mai da posibilitatea scanarii tuturor zonelor corpului, cu obtinerea unor imagini la o rezolutie ridicata.

 

Exit mobile version