Produs de Cluj, târgul care aduce mereu bunătăți de casă, costume populare, bijuterii și decorațiuni făurite de artizani clujeni, se află la Timișoara în perioada 20 – 22 aprilie 2018.
Cel mai fain târg din Ardeal este deja la cea de a doua ediție în Timișoara și este amenajat în parcarea Shopping City Timișoara. În cadrul evenimentului sunt expuse produse tradiţionale din lapte, carne, miere, ulei presat la rece, siropuri naturale şi produse de artizanat.
Bucătari pricepuți își pun la încercare cunoștințele și pregătesc grătare în aer liber.
Ansamblul Folcloric Tradițional al Zergrenilor din Ceaba și Ansamblul Folcloric Dor Transilvan vă vor încânta cu dansurile lor tradițioanale, iar îndrăgiți interpreți vor susține spectacole de muzică folclorică și vă vor purta pe meleagurile străbunilor:
• 20 aprilie – Aurel Tămaș
• 21 aprilie – Valeria și Traian Ilea
• 22 aprilie – Marius Ciprian Pop
Nu lipsesc nici de la această ediţie a târgului Produs de Cluj activităţile dedicate celor mici. Copiii sunt invitaţi să descopere teatrul de păpuși, să se distreze şi să simtă adrenalina în parcul de distracţii special amenajat cu această ocazie.
Programul complet al evenimentului chiar aici.
Sunteți așteptați să savurați unele dintre cele mai gustoase produse și să vă bucurați de activitățile pregătite cu prilejul acestui eveniment!