TIMISOARA. Un barbat a ajuns pe mana politiei dupa ce noaptea trecuta a spart mai multe ferestre din centrul Timisoarei.
Fara un motiv, individul in varsta de 40 de ani a vandalizat sediul unei banci si vitrina unui magazin de haine, ambele pe strada General Eremia Grigorescu din Timisoara, dar si geamul de la usa de intrare a unei farmacii pe strada Gheorghe Lazar.
Alertati de zgomote, vecinii au anuntat politia. Agentii de la Sectia 1 au ajuns rapid la fata locului si au dat de urmele atacatorului, care a fost retinut. Omul s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.
A fost supus si unui consult psihiatric, intrucat este cunoscut cu afectiuni, si internat la clinica de specialitate de pe strada Vacarescu.
Foto: facebook.com