Celebrul realizator tv Larry King a murit sambata in spitalul Cedar’s Sinai, din Los Angeles, unde era internat inca de de la finalul anului trecut, dupa ce a fost infectat cu COVID-19.
Jurnalistul in varsta de 87 de ani suferea de diabet de tip 2 şi a cunoscut numeroase probleme medicale, în special mai multe crize cardiace, cancer pulmonar şi anghină pectorală, o boală provocată de scăderea fluxului sanguin către inimă.
El a fost una din figurile cele mai marcante ale istoriei televiziunii americane, cunoscut pentru manecile sale suflecate, cravatele multicolore, bretelele şi ochelarii săi cu rame mari, scrie hotnews.ro.
Timp de 25 de ani a prezentat emisiunea „Larry King Live”. El a luat interviuri tuturor preşedinţilor americani cu începere din 1974 şi unor lideri politici, ca palestinianul Yasser Arafat sau preşedintele rus, Vladimir Putin, precum şi unor vedete ca Frank Sinatra, Marlon Brando sau Barbra Streisand.
Larry King a părăsit CNN în 2010. Ulterior, a lansat emisiunea „Larry King Now”, în 2012, pe ORA TV, un canal pe internet plătit, fiind unul din fondatorii acestuia.
În vară, el a suportat o dublă tragedie, cand doi dintre copiii săi au decedat. Fiul său Andy a murit în urma unui atac de cord la 65 de ani, iar fiica sa Chaia de cancer la 51 de ani.
Foto: latimes.com