Regele Mihai I al Romaniei a murit. Anuntul a fost facut de Casa Regala.
Regele Mihai a murit la resedinta din Elvetia.
Trupul neinsufletit al Regelui Mihai I va fi depus in Holul de Onoare al Castelului Peles, iar apoi, pentru doua zile, in Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de inmormantare va avea loc la Catedrala Patriarhala. Inmormantarea va avea loc la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala.
La dorinta Custodelui Coroanei romana, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta traditia inaintasilor Majestatii Sale defuncte.
Regele Mihai I al Romaniei a urcat pe tron prima oara dupa moartea bunicului sau Ferdinand si dupa renuntarea la tron a lui Carol al II-lea, casatorindu-se in 1948 cu Regina Ana a Romaniei cu care a avut cinci fiice.
Nascut pe 25 octombrie 1921, a fost suveran al Romaniei intre 20 iulie 1927 si 8 iunie 1930, precum si intre 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. A devenit pentru prima data rege dupa moartea bunicului sau, Ferdinand, si in urma renuntarii la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat de tatal sau, dupa doar trei ani; a reprimit coroana un deceniu mai tarziu, dupa abdicarea lui Carol al II-lea.
La 10 mai 1941, de Ziua Nationala a Romaniei, prin decret semnat de Ion Antonescu, a primit gradul de maresal, bastonul fiindu-i inmanat de conducatorul statului. Dupa colaborarea Romaniei cu Germania in al Doilea Razboi Mondial si dupa ce fortele sovietice au intrat in Romania, a organizat arestarea lui Antonescu in 23 august 1944.
Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au fortat pe Mihai sa numeasca un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Roman, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, a functionat ca un simplu sef de stat fara autoritate.
In iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit in rasturnarea lui Antonescu, pentru stoparea razboiului contra Aliatilor, cat si in semn de recunostinta pentru ordinul de incetare a focului emis de Rege in lovitura de stat, ordin care a grabit avansul Armatei Rosii.
In noiembrie 1947, a calatorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Printesa Ana de Bourbon-Parma, care urma sa-i devina sotie.
A fost obligat sa abdice in 30 decembrie 1947 si s-a exilat in Versoix (Elvetia), iar revenirea nu i s-a permis pana in 1997.
Abia in martie 1948, denunta abdicarea sa ca fiind smulsa cu forta si ilegala. In iunie 1948 s-a casatorit cu Printesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscuta si sub numele de Regina Ana a Romaniei, cu care a avut cinci fiice.
In 1948, autoritatile romane comuniste i-au retras cetatenia romana; a locuit in Marea Britanie si apoi in Elvetia. in 1992, trei ani dupa Revolutia Romana din 1989 prin care a fost indepartat guvernul comunist, noul guvern roman i-a permis Regelui Mihai sa revina in tara pentru sarbatorile de Paste.
In 1997, dupa infrangerea electorala a lui Iliescu de catre presedintele Emil Constantinescu, Romania a acordat inapoi Regelui Mihai cetatenia romana si i-a permis din nou sa viziteze tara.
Dupa indelungi dispute intre Casa Regala si statul roman, familia regala a ajuns la o intelegere cu autoritatile de la Bucuresti, in vremea guvernului Nastase, „reconcilierea” de la 20 mai 2001 incluzand si retrocedarea unei insemnate parti a averii regale.
Ultimele saptamani inaintea mortii au fost marcate de un scandal urias in sanul familiei regale a Romaniei, principesa Margareta si printul Duda refuzandu-i nepotului Nicolae dorinta de a isi vedea bunicul pentru ultima data, ba chiar, cei doi l-au reclamat la politie si au sustinut ca acesta ar fi intrat cu forta in resedinta din Elvetia. Printul Nicolae a fost exclus din linia de succesiune la tron in urma cu cativa ani.
Mai mult, principesa Margareta si printul Duda au facut o intelegere cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu pentru a primi toate privilegiile unui sef de stat dupa moartea Regelui Mihai, iar in acest sens a fost depus la Parlament un proiect de lege.