TIMIS. N-au mai pus geana pe geana zile si nopti la rand, pana cand politistii nu l-au capturat. Un talhar de numai 25 de ani i-a bagat in sperieti pe locuitorii din orasul timisean Recas. Intr-o singura zi, la cateva ore distanta, a incercat sa prade o batrana, iar apoi a talharit un barbat in varsta, caruia i-a luat banii de inmormantare.
Mai intai, atacatorul s-a strecurat in gospodaria unei femei de 80 de ani. A lovit-o, incercand sa o reduca la tacere ca sa poata actiona in voie. N-a mai apucat sa scotoceasca prin casa, intrucat femeia, in ciuda varstei, a gasit putere sa strige dupa ajutor. Tipetele ei au fost auzite de vecini, care au sarit imediat sa vada ce se intampla. In acel moment, talharul s-a facut nevazut. Dupa nicio ora, tanarul a patruns intr-o alta locuinta, in care traia un barbat de 76 de ani. Pe acesta a reusit sa-l doboare si mai apoi sa-i gaseasca banii pusi deoparte pentru inmormantare. I-a luat si a fugit.
Politistii din Recas au pornit pe urmele lui. Folosindu-se de descrierile oamenilor care i-au cazut victime, acestia au reusit in cele din urma sa-l identifice si mai apoi sa-l captureze.
Tanarul a fost luat pe sus si dus in fata procurorilor, care au decis sa-l trimita in Arest pentru 24 de ore.