TIMISOARA. N-a fost sa fie nici septembrie. In luna august, dupa luni intregi de intarzieri, amanari si amenintari cu… plangeri penale si penalitati pentru firma care se ocupa de lucrari, JDA Consult SRL, reprezentantii primariei spuneau pentru opiniatimisoarei.ro ca au primit asigurari ca, in luna septembrie, fantana va fi complet reabilitata si se va putea infatisa timisorenilor in noile straie. Nici vorba insa de asa ceva, dupa cum se poate vedea in fotografia de mai jos facuta marti, 4 octombrie, in jurul orei 11.00.
Constructorul, la randu-i, spunea tot in august ca cea mai mare parte din lucrari s-au realizat deja, iar astepta ca artistul care se ocupa de reconditionarea elementelor arhitecturale sa incheie si aceasta etapa.
„Noi speram ca undeva spre sfarsitul lunii septembrie vom putea finaliza lucrarea. Mai sunt la reconditionat, la Bucuresti, anumite elemente arhitecturale, braurile de la vazon (partea de sus a fantanii – n.r.). S-au facut instalatiile, probele, iluminat, pestii sunt deja curatati, acum lucram la hidroizolatie si la cuva fantanii„, spunea in 20 august pentru opiniatimisoarei.ro Deian Jifcu, reprezentantul JDA Consult.
Antreprenorul mai sustinea ca s-a trezit abia la mijlocul lucrarii ca Primaria si Directia de Monumente i-au solicitat reabilitarea ornamentelor fantanii arteziene de catre un expert restaurator care a fost foarte greu de gasit si a cerut foarte multi bani ca sa realizeze lucrarea. Aceasta, desi, la licitatie, nu a existat o astfel de conditie.
„Cei de la Monumente impreuna cu Primaria au cerut un expert pentru reabilitarea ornamentelor. Sunt 24 in intreaga tara, dintre care jumatate nu mai lucreaza deja, pentru ca sunt trecuti de 70 de ani. Acest expert nu s-a cerut in faza de licitatie, si, pana am gasit unul, n-a fost simplu… Iar acest artist, expert, a cerut mai mult de jumatate din valoarea contractului„, preciza pentru opiniatimisoarei.ro Deian Jifcu.
Va reaminim, au trecut deja 3 ani de la semnarea contractului pentru reabilitarea Fantanii cu Pesti, insa ordinul de incepere a lucrarilor a fost amanat de catre fostul edil pentru ca santierul sa nu porneasca in plina vara. Au inceput primele operatiuni de reabilitare in 2020, insa au fost oprite dupa scurt timp, intrucat a venit pandemia, s-a amanat titlul de Capitala Culturala a Europei pentru 2023 si s-a schimbat conducerea la nivelul Primariei Timisoara.
A fost dat ordinul de reincepere a lucrarilor in 2021 de catre administratia Fritz, iar fantana ar fi trebuit sa fie gata in februarie 2022.
Valoarea contractului se ridica la aproximaiv 130.000 de euro.
Fantana cu Pesti din Piata Victoriei, un simbol al Timisoarei, a fost construita in 1957 sub forma unei stele cu cinci colturi. A fost apoi modificata, ajungand la infatisarea de acum.