A venit la Timisoara si cel de-al doilea tramvai nou facut de turcii de la Bozankaya. Marti va fi inaugurata prima garnitura

TIMISOARA. Moment important pentru transportul public din Timisoara.

CITESTE SI: Tramvaiul de record mondial, facut de Bozankaya pentru Timisoara, castigator al Premiilor pentru Inovatie. Are cea mai avansata tehnologie din lume

CITESTE SI: Nu se mai elibereaza documentatii de urbanism pentru nordul Timisoarei, timp de 6 luni. Se intocmeste o strategie de dezvoltare, anunta primarul Dominic Fritz 

O a doua garnitura din lotul de 21 comandate la firma Bozankaya din Turcia a ajuns la destinatie, iar marti dupa-amiaza este programata cursa inaugurala a primului tramvai, venit inca de asta vara si omologat dupa luni intregi de teste si verificari.

In 10 decembrie, municipalitatea a iscalit comanda pentru toate garniturile din lotul de 21 de mijloace de transport pentru care au fost obtinuti bani europeni inca din 2019.

Primul tramvai ajuns la Timisoara in cadrul proiectului „Innoirea flotei de tramvaie” va fi pus in circulatie pe linia 1. Cele dintai curse cu calatori sunt programate de miercuri, 15 decembrie.

Cel de-al doilea tramvai a fost transportat tot pe trailer, la orele 20.00 era deja la Remetea Mare si va fi dus direct pe Take Ionescu, la Muzeul STPT Corneliu Miklosi pentru a fi prezentat oficial marti alaturi de primul. Apoi va urma procedurile standard de verificare si testare.

Termenul limita de livrare pentru toate tramvaiele noi de catre firma Bozankaya este octombrie 2023, iar, potrivit autoritatilor, ar trebui ca in fiecare luna sa ajunga la Timisoara cate o garnitura, iar din primavara anului 2022 chiar cate doua.

Fiecare mijloc de transport costa 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime si o capacitate de 200 de calatori, din care 48 de locuri pe scaune.

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. …la inaugurare daca nu participa si un sobor de preoti n’are nici o noima!

    • Cu sau fara preoti, tramvaiul tot merge. Fara vatman, nu.

  2. Vad ca tramvaiele sunt alb-violet!

    MI SE PARE INADMISIBIL!!!!

    Sa fie vopsite in culorile curcubeu imediat!!!