Intamplare stranie la Arad unde o familie s-a trezit duminica dimineata si a descoperit in propria curte o masina avariata, iar soferul ia-l de unde nu-i.
Totul s-a petrecut la o casa de pe strada Petru Rares. Stapanii locuintei au constatat in jurul orei 7.30 cand s-au trezit ca poarta e pusa la pamant, iar in curte un autoturism Audi distrus. Soferul plecase cu tot cu placutele de inmatriculare.
Proprietarii au dat alarma la 112, iar politistii au venit sa vada ce s-a intamplat.
Din primele date, accidentul s-ar fi petrecut putin dupa miezul noptii.
Oamenii legii au ridicat masina si incearca acum sa afle cine este soferul fugar.