TIMISOARA. Accident de circulatie, marti dupa-amiaza, pe drumul ce leaga Timisoara de Buzias. 4 masini, in care erau 7 oameni, s-au ciocnit in apropiere de localitatea Albina.
Trei autoturisme au intrat unul in celalalt din pricina nepastrarii distantei regulamentare, iar ultimul din sir a patruns pe contrasens, unde a izbit inca o masina.
La locul accidentului au intervenit rapid mai multe echipaje SMURD si ale Ambulantei, dar si pompierii.
Din fericire, nimeni nu a fost ranit grav. Cei 7 oameni care erau in masini au fost evaluati la fata locului de catre medici si niciunul nu a fost transportat la spital.
Traficul in zona a fost dat peste cap si s-au format coloane de masini in ambele sensuri.