TIMIS. Doua masini s-au izbit frontal, miercuri dimineata, in Timis, iar 6 oameni au fost raniti.
Accidentul a avut loc in apropiere de Deta. Soferul de 72 de ani al unui autoturism, care venea dinspre Moravita, a pierdut controlul volanului si a intrat intr-o alta masina care circula din sensul opus de mers.
In urma accidentului au fost raniti 6 oameni.
„Un barbat, in varsta de 72 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre Moravita spre localitatea Voiteg, iar la un moment dat ar fi intrat in coliziune cu un autoturism condus de catre un barbat in varsta de 50 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers.
In urma impactului, au rezultat 6 victime, respectiv conducatorul auto, in varsta de 72 de ani si pasagera acestuia, o femeie, in varsta de 64 de ani, precum și celalalt sofer, de 50 de ani si pasagerii din autoturism, o femeie in varsta de 47 de ani si doua tinere de 19 ani.
Persoanele au fost transportate la spital in vederea acordarii de ingrijiri medicale de specialitate.
In cauza, a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.
Cei doi soferi au fost testati si cu aparatul etilotest, care a aratat ca niciunul nu bause.