TIMISOARA. Ciocnire violenta intre 2 masini, nu departe de Timisoara, chiar in comuna Peciu Nou. Sapte oameni au fost raniti, intre care si 2 copii. Mai multe ambulante si un echipaj de descarcerare au pornit in mare graba spre locul accidentului.
Accidentul s-a produs dupa ce un sofer care nu si-a mai putut stapani masina a intrat pe contrasens.
„Barbatul de 52 de ani a pierdut controlul autoturismului si a intrat pe contrasens, intrand in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe sensul opus. In urma accidentului, au fost ranite sapte persoane„, a declarat Ancuta Morariu, purtatorul de cuvant al IPJ Timis.
Printre victime se numara doi copii, unul de patru ani, iar celalalt de doar un an si doua luni, care se aflau in masina care circula regulamentar. Cel mai grav ranita a fost insa, mama unuia dintre micuti, care a fost transportata la spital cu un elicopter SMURD.
Soferul care a provocat accidentul a sustinut ca i s-ar fi facut rau la volan si din acest motiv a pierdut controlul autoturismului.
Sursa foto: Facebook/ Florian Marius si Comunitatea Peciu Nou