TIMIS. O autospeciala a pompierilor care se afla in misiune a ajuns intr-un sant sambata dupa-amiaza.
CITESTE SI: Zdrobit de tractorul care s-a rasturnat peste el in timp ce il conducea. Teribil accident de munca
Accidentul a avut loc pe o strada din Recas. Din spusele martorilor, autospeciala in care se aflau 6 pompieri voluntari se deplasa la un incendiu de vegetatie, iar intr-o intersectie, un sofer nu a acordat prioritate de trecere si a izbit masina salvatorilor.
In urma impactului, autospeciala pompierilor a fost proiectata in sant si s-a izbit de un cap de pod.
Din primele informatii, sase salvatori au fost raniti si soferul autoturismului. A fost chemat in ajutor si elicopterul SMURD.
„In evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, care se deplasa la o intervenție. Facem precizarea că la caz a fost alocată o altă autospecială.
Au fost mobilizați de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, iar la locului evenimentului sunt alocate cinci echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD CS.
Din primele informații, în autospecială erau 6 persoane.
În urma evenimentului au rezultat trei victime care prezintă suspiciuni de fracturi și diferite afectiuni și alte trei victime cu traumatisme ușoare.
Conducătorul autoturismului este evaluat medical la fața locului.„, au transmis reprezentantii ISU Timis.
Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cauzele producerii accidentului.
„Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, pe strada Mihai Viteazu, iar la intersecția cu strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani.
În urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime, respectiv 6 bărbați, pasagerii și conducătorul autospecialei, cu vârste cuprinse între 29 și 50 de ani, precum și conducătorul autoturismului, în vârstă de 51 de ani.
Cu toții au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpa„, transmit reprezentantii IPJ Timis.