TIMISOARA. Ciocnire intre un BMW condus de un tanar si un motociclist in intersectia dintre Calea Aradului si strada Miresei marti seara. In urma impactului, bickerul a fost azvarlit de pe motor si a plonjat pe asfalt, fiind azvarlit la cativa metri departare. Si fata care era in spatele lui in sa a cazut de pe motocicleta.
Atat motociclistul, in varsta de 23 de ani, cat si prietena lui, tot de 23, au fost raniti. Echipajele ambulantei, chemate in ajutor de trecatori, i-au preluat si i-au transportat de urgenta la Spitalul Municipal Timisoara pentru ingrijiri.
Potrivit unor martori, soferul de pe BMW, un tanar de 31 de ani, uitase sa semnalizeze la schimbarea directiei de mers, iar manevra l-a surprins pe motociclist.
La fata locului au sosit in mare graba mai multi prieteni de-ai motociclistului pentru a afla ce s-a intamplat. Politistii de la Rutiera au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul si cine este vinovat.
”Un barbat de 31 de ani a condus un autoturism pe Calea Aradului, iar la un moment dat a efectuat viraj la stanga pe strada Miresei, acrosand o motocicleta ce circula in aceea si directie. Conducatorul autoturismului nu s-a incadrat corect pe banda. In urma accidentului, doua persoane au fost ranite usor. Este vorba de conducatorul motocicletei, un barbat de 23 de ani din Timisoara, si o tanara tot de 23 de ani, pasager pe motocicleta. In acest caz s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, iar cercetarile continua”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ancuta Morariu, purtatorul de cuvant al IPJ Timis.
FOTO: Virgil Simonescu