TIMISOARA. Un grav accident de tren a avut loc vineri seara, la Timisoara. Doua persoane au fost lovite de tren in zona Dambovita.
Echipajele de interventie au fost alertate, dupa un apel la 112 care anunta ca la pasajul de cale ferata de pe strada Ardealul din zona Dambovita, doua persoane au fost lovite de o garnitura, in timp ce traversau liniile de tren pe jos.
„Este vorba despre doua persoane de sex masculin, de aproximativ 35 ani, neincarcerate, care erau inconstiente in momentul in care au ajuns echipajele. Noi ne am deplasat cu o autoutilitara de descarcerare grea, din cadrul Detasamentului 2 de Pompieri Timisoara si 4 subofiteri”, au precizat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat.
Celor doi barbati li s-a acordat primul ajutor la fata locului si au fost apoi transportati la Spitalul Judetean din Timisoara.
„Sunt doua persoane lovite de tren, in zona Dambovita din Timisoara. Colegii nostri sunt la fata locului, iar din primele informatii, una dintre persoane este in stop cardio-respirator, iar cealalta are leziuni cerebrale”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Florin Crisan, purtatorul de cuvant al Serviciului de Ambulanta Timis.
Politistii fac acum cercetari pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul, dar si pentru a-i identifica pe cei doi barbati.
Sursa foto: Info Trafic jud. Timis