Grav accident rutier, sambata dupa-amiaza in vestul tarii. Doua masini s-au izbit pe un drum judetean, in apropiere de Curtici, judetul Arad.
Accidentul a avut loc intre localitatile Iratosu si Variasu Mic, iar impactul a fost intr-atat de puternic, incat autoturismele au zburat pe camp. 6 oameni, trei barbati si trei femei, aflati in cele doua masini au fost raniti.
La fata locului au intervenit pompierii, cu modul de descarcerare, si echipajele medicale.
A fost solicitat si sprijinul elicopterului SMURD. De asemenea, doua ambulante au sosit in ajutor.
Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactiate cum s-a produs accidentul.
UPDATE: Toate cele 6 victime, 3 barbati si 3 femei, au fost preluate de echipajele medicale si transportate la spital. Ranitii sunt constienti si cooperanti.
UPDATE: Politistii au intocmit dosar penal.
”Din primele cercetari, a reiesit ca un barbat de 29 de ani, din Curtici, in timp ce conducea un autoturism in afara localitatii Iratosu, pe D.J. 709J, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un barbat de 49 de ani, din Dorobanti.
În urma impactului a rezultat ranirea usoara ( la prima vedere) a celor doi soferi si a patru pasageri, acestia fiind transportati la spital pentru evaluarea starii lor si acordarea de ingrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat ca niciunul din cei doi conducatori auto nu se afla sub influenta alcoolului.
Cercetarile sunt continuate de politisti intr-un dosar penal, intocmit pentru vatamare corporala din culpa, in vederea stabilirii cauzelor si imprejurarilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.