TIMISOARA. Grav accident de circulatie, miercuri dimineata, pe soseaua ce leaga Timisoara de vama Moravita. O femeie si-a pierdut viata, iar alti 3 oameni au fost raniti.
Accidentul s-a petrecut intre localitatile Voiteg si Jebel, dupa ce doua masini s-au izbit violent.
„La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Deta cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care, una încarcerată (conducătorul unui autoturism, sex masculin).
Din nefericire, o victimă de sex feminin a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanța SAJ„, transmit reprezentantii ISU Timis.
Din cauza accidentului, traficul intre Voiteg si Jebel a fost blocat.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs nenorocirea.
„Un bărbat în vârstă de 69 de ani a condus un autoturism pe DN 59 dinspre Deta spre Timișoara iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 42 de ani.
În urma impactului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 67 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 69 de ani și 3 victime, respectiv șoferul în vârstă de 69 de ani, șoferița în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 42 de ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii Politiei Timis.