Opinia Timisoarei

Accident grav pe o sosea din Banat. Oameni raniti si circulatie blocata

O mașină și un tir s-au izbit frontal duminică după-amiază pe o șosea din Caraș-Severin.

CITESTE SI: Accident pe un drum din Timis. Femeie luata cu salvarea. VIDEO

Accidentul a avut loc pe centura Caransebeșului. În urma impactului 4 oameni a au fost răniți, dintre care unul mai grav. Echipele medicale au intervenit și au aplicat manevrele de resuscitare.
Polițiștii au blocat circulația pe șoseaua de centură, traficul fiind deviat prin oraș

În urmă cu puțin timp, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș, la km 454, s-a produs un accident rutier în care sunt implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule înmatriculat în Polonia.

În urma accidentului 4 persoane au fost rănite, iar uneia dintre ele i se efectuează manevre de resuscitare la fața locului. Celelalte 3 persoane au fost preluate de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportate la spital.

În acest moment traficul rutier în zonă este restricționat până la finalizarea cercetărilor.

Circulația rutieră este redirecționată de echipajele de poliție, prin municipiul Caransebeș„, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

 

Exit mobile version