TIMIS. Grav accident de circulatie pe DN6, drum supranumit si Soseaua Mortii, din pricina numarului mare de evenimente rutiere soldate cu morti si raniti.
O tanara din Lugoj a fost ranita in sensul giratoriu care face legatura intre DN6, centura municipiului Lugoj si strada Caransebesului.
Femeia aflata pe o motocicleta se deplasa din directia Lugojel, iar, la un moment dat, pe fondul vitezei, nu a observat la timp sensul giratoriu care este neiluminat, a pus frana, a derapat, a lovit un indicator dupa care s-a izbit de constructia rutiera.
In urma impactului, tanara a fost aruncata cativa metri lovindu-se cu capul de sensul giratoriu, noteaza lugojinfo.ro.
Femeia era insotita de cativa prieteni care au sunat la 112 dupa ajutor. Medicii i-au acordat primele ingrijiri si au transportat-o de urgenta la spital, starea ei fiind grava. Politistii au demarat cercetarile pentru a stabili imprejurarile exacte in care s-a produs accidentul.