TIMISOARA. Accident rutier intr-una dintre cele mai prost semaforizate intersectii din Timisoara. Este vorba despre intersectia bulevardelor Liviu Rebreanu cu Constantin Brancoveanu.
In aceasta dimineata a avut loc un accident rutier intre un BMW si un Volkswagen Polo, autoturismul Polo fiind proiectat pe trotuar, aproape in zidul unui imobil de pe Rebreanu, iar BMW-ul a fost serios avariat.
Acesta dupa ce soferul BMW-ului, un barbat de 24 de ani a vrut sa vireze stanga spre Brancoveanu, neacordand prioritate la Polo care circula regulamentar.
Din fericire nimeni nu a fost ranit, insa soferul autoturismului BMW va ramane fara permis pentru 60 de zile si va fi amendat de politisti.
Soferii care au vazut accidentul intre cele doua masini s-au aratat revoltati ca in aceasta intersectie au loc foarte multe accidente si au dat vina pe proasta semaforizare.
”Trebuie sa faca ceva cu semafoarele, cei de la primarie. Daca nu faceti ceva, aici ne lovim toti masinile. Cei care vin pe Rebreanu si fac stanga pe Brancoveanu au verde deodata cu cei care vin pe Rebreanu inspre Sagului si aia vin cu viteza. Aici s-au intamplat foarte multe accidente”, a spus un sofer revoltat care dealtfel ne-a trimis si pozele pe adresa redactiei, redactie@opiniatimisoarei.ro.
Intr-adevar aici au avut loc mai multe accidente in care au fost implicate chiar si ambulante care se aflau in misiune.