Opinia Timisoarei

Accident in lant in apropiere de Timisoara. Tanara luata cu salvarea

TIMISOARA. Accident miercuri după-amiază, pe șoseaua ce leagă Timisoara de Arad.

CITESTE SI: De la volan, direct in Arest. Sofer cu alcoolemie de peste 1 la mie oprit inainte sa produca vreo nenorocire, in Timis

Un tânăr care circula spre Orțișoara nu a fost atent la drum, și a izbit puternic o mașină care circula în fața sa, in aceeași direcție. Autoturismul lovit a fost aruncat pe contrasens, unde s-a ciocnit de o altă mașină, care circula regulamentar.

În urma accidentului, o femeie a fost rănită și transportată la spital.

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 69 dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Orțișoara, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, care la rândul său a fost proiectat într-un alt autovehicul care circula din sensul opus de mers.

În urma impactului, o femeie, în vârstă de 32 de ani, pasageră în autovehiculul condus de bărbatul de 35 de ani, a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.„, au transmis reprezentantii IPJ Timiș.

Toți șoferii au fost puși să sufle în aparatul etilotest, care a arătat că niciunul nu băuse.
.

Exit mobile version