TIMISOARA. Accident de circulatie, miercuri dimineata, pe cel mai aglomerat drum din Timis, DN68A. Soferul unui autoturism a pierduct controlul volanului si a izbit doua autoutilitare in localitatea Cosevita. Doi oameni au fost raniti, iar traficul a fost dat peste cap intre Lugoj si Deva.
Potrivit politistilor, soferul care a provocat accidentul a iesit pozitiv la testarea pentru droguri.
„Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A, în localitatea Coșevița, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu 2 autoutilitare conduse de către 2 bărbați, în vârstă de 31 și 49 de ani, care circulau regulamentar.
În urma impactului au rezultat 2 victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 34 de ani, precum și un bărbat, în vârstă de 36 de ani, pasager în autoutilitara condusă de bărbatul de 31 de ani.
În urma testării conducătorului auto, în vârstă de 34 de ani, cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În acest caz, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentantii IPJ Timis.
FOTO: Arhiva