TIMISOARA. Grav accident pe o sosea din Timis, vineri seara. O masina a fost izbita violent de un tren la o trecere la nivel cu calea ferata. O femeie a murit in autoturismul facut zob.
Accidentul s-a petrecut intre localitatile Hodoni si Satchinez, in jurul orei 22.00.
Autoturismul, o Lancia, condus de o soferita a patruns pe calea ferata. Se pare ca femeia aflata la volan nu s-a asigurat si a observat prea tarziu trenul Inter Regio care se apropia cu viteza.
Impactul a fost devastator, femeia a ramas captiva in masina zdrobita care a fost tarata aproape 200 de metri.
„Am vazut ca se apropie masina de calea ferata. Apoi a franat usor si am crezut ca se opreste, dar in secunda urmatoare a trecut peste linii. N-am avut ce sa mai fac„, a povestit mecanicul trenului.
Pompieri si echipaje ale ambulantei au venit in mare graba la locul accidentului, insa medicii n-au mai putut face nimic pentru soferita.
„O femeie de aproximativ 30 de ani, se pare ca nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferata, masina sa fiind lovita de trenul care circula intre Hodoni si Satchinez. In urma accidentului, soferita, care se afla singura in autoturism, a decedat. Nicio persoana din tren nu a suferit rani. Pompierii au intervenit la locul accidentului cu doua autospeciale, o descarcerare, o ambulanta SMURD si 11 subofiteri„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Mugurel Ioja, purtatorul de cuvant al ISU Timis.