TIMIS. Accident violent noaptea trecuta pe autostrada Timisoara-Deva.
CITESTE SI: Accident la iesire din Timisoara. Taxi in stalp. Foto
Accidentul a avut loc in jurul orei 3 in apropierea localitatii Bethausen pe sensul de circulatie catre Deva. In evenimentul rutier au fost implicate doua tiruri, un microbuz, o camioneta si alte doua autoturisme.
In autovehiculele implicate se aflau 14 persoane, dintre care 5 au fost preluate de ambulante si transportate la spital, fiind ranite.
Pentru scoaterea a doua dintre victime dintre fiarele contorsionate ale masinilor a fost nevoie de interventia descarcerarii.
„La locul interventiei s-au deplasat doua autospeciale de interventie cu apa si spuma si modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ATPVM (Autospeciala de transport personal si victime multiple), 16 pompieri si trei echipaje SAJ„, au transmis reprezentantii ISU Timis.
Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cauzele producerii accidentului. Unul dintre autotrenuri s-a defectat si s-a oprit pe banda de urgenta, al doilea l-a lovit in plin, iar celelalte 4 autovehicule au intrat mai apoi unul in altul.
Circulatia s-a desfasurat cu dificultate pe perioada desfasurarii cercetarilor si a revenit la normal in jurul orei 8.