Accident grav, vineri dupa pranz, pe soseaua care leaga Timisoara de zona de sud a tarii. Supranumit si ‘Soseaua Mortii’, DN6 a mai smuls o viata.
O masina BMW a fost zdrobita de un autotren, in zona localitatii Domasnea din judetul Caras Severin, dupa un impact frontal. In conditii de ploaie, soferul a pierdut controlul autoturismului intr-o curba. A intrat direct in autocamion.
La locul accidentului au intervenit pompierii, echipaje ale ambulantei si politistii. A fost nevoie de descarcerare pentru recuperarea soferului si a pasagerei din dreapta din autoturismul facut praf.
Medicii au inceput manevrele de resuscitare la fata locului, intrucat femeia nu mai respira. Din pacate, in ciuda eforturilor disperate ale medicilor, inima ei a refuzat sa mai bata.
„In timp ce un conducator auto conducea un autoturism in directia Baile-Herculane- Caransebes, pe DN 6, la km 413+300 m, in afara localitatii Domasnea, in conditii de carosabil umed, curba deosebit de periculoasa la dreapta si drum in rampa, ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers, patrunzand cu autoturismul pe contrasens, unde a intrat frontal intr-un ansamblul de vehicule, format din cap tractor si semiremorca.
In urma accidentului, a rezultat decesul pasagerei dreapta fata si ranirea conducatorului autoturismului, care a fost transportat cu Ambulanța la spital.
Conducatorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest rezultand ca nu a consumat bauturi alcoolice”, transmit reprezentantii IPJ Caras-Severin.
Politistii au inceput cercetarile si au deschis un dosar pentru omor din culpa.