TIMISOARA. Grav accident de circulatie, joi dimineata, pe soseaua ce leaga Timisoara de Sannicolau Mare, in conditii de polei.
Doua masini s-au izbit violent intre Lovrin si Sandra, iar doi oameni au murit si mai multi au fost raniti, intre care si un bebelus de numai 3 luni si mama acestuia.
Pompierii si mai multe echipaje SMURD si ale Ambulantei au intervenit la locul accidentului.
Unul dintre autoturisme, un Mercedes, se indrepta spre Germania. Intr-o curba la dreapta, soferul nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a patruns pe contrasens si a izbit un alt autoturism care circula regulamentar. Din prima masina, soferul de 49 de ani si sotia de 43, aflata pe scaunul din dreapta, au murit.
Din celalalt autoturism 3 barbati, de 30, 39 si 44 de ani, sotia soferului, de 19 ani, si bebelusul ei de numai 3 luni au fost raniti si transportati la spital. Din fericire, nu grav.
Pentru una dintre victime a intervenit elicopterul SMURD.
Soferii care sunt acum pe drumul care leaga Timisoara de Cenad spun ca este un polei teribil pe carosabil si mai multi au derapat din pricina soselei necuratate.
„Un autoturism circula pe DN6 dinspre Timisoara spre Sannicolau Mare, iar la un moment dat nu a adaptat viteza la conditiile de drum intrand in coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar din sens opus. In urma impactului, conducatorul auto si pasagera dreapta-fata din autoturismul care a patruns pe sensul opus de mers, au decedat. 4 adulti si un copil din celalalt autoturism au fost raniti si transportati la spital„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
VIDEO: George Stefanita