TIMISOARA. O manevra disperata a unui sofer surprins de decizia altuia din trafic a dus la producerea unui grav accident la iesirea din Timisoara spre Sag.
Doua autoturisme s-au izbit violent, iar un pieton a fost lovit in plin. Omul s-a prabusit la pamant inconstient si plin de sange.
Accidentul s-a petrecut in jurul orei 15.00, pe soseaua ce leaga Timisoara de Moravita. Un Ford si o Skoda mergeau catre Sag. Soferul primului autoturism, aflat pe banda a doua a decis sa treaca pe cealalta, insa hotararea l-a luat prin surprindere pe cel din Skoda care venea din spate. Acesta din urma a tras brusc de volan sa schimbe si el banda, insa n-a mai reusit sa evite impactul care a fost deosebit de puternic. In urma coliziunii puternice, Fordul a fost proiectat in afara soselei.
Din pacate, chiar in momentul accidentului, un barbat se angajase in traversarea drumului si a fost lovit de unul dintre autoturisme.
Un echipaj SMURD l-a preluat de urgenta pe pieton, in stare grava, dupa ce se lovise la cap. Acesta a fost transportat la Spitalul Judetean Timisoara pentru ingrijiri si investigatii.
Politistii sositi la fata locului i-au verificat pe soferi si au stabilit ca niciunul dintre ei nu bause inainte de a se urca la volan. Cercetarile continua pentru ca agentii sa afle cum s-a petrecut cu precizie accidentul si cine se face vinovat.