TIMISOARA. Impact puternic intre un autocar, in care se aflau 29 de calatori, si un autoturism, la intrarea in Sanandrei, langa Timisoara.
Autocarul se indrepta spre oras, iar masina venea catre Sanadrei. Din primele informatii, nu se stie din ce motiv soferul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului si a ajuns pe contrasens, unde a lovit autocarul.
Din fericire, nu avea viteza, insa in urma ciocnirii, mai multi pasageri din autocar au suferit rani usoare si atacuri de panica. La fel cei 2 ocupanti ai masinii.
Pompierii si mai multe ambulante au venit la locul accidentului. 6 oameni au fost preluati de medici pentru a li se acorda primul ajutor, la fata locului, insa niciunul nu este ranit grav.
Autocarul apartine unei firme si transporta muncitori.
Pentru ca in accident au fost implicate multe persoane, la nivelul ISU a fost activat Codul Rosu de interventii. A fost activata grupa operativa, la fata locului deplasandu-se 25 subofiteri si 2 ofiteri cu 2 ambulante SMURD, 2 autospeciale de transport personal si victime multiple, o autospeciala de interventie la accidente colective, doua autospeciale pentru descarcerare, 2 autospeciale de lucru cu apa si spuma.
Cei raniti insa au suferit doar leziuni superficiale, majoritatea alegandu-se doar cu o sperietura zdravana. Dupa verificarile preliminare ale medicilor de pe ambulante, 5 dintre ei au fost totusi transportati la spital pentru investigatii suplimentare.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului.
Exact in acelasi loc, in urma cu 3 saptamani, s-a produs un accident grav, in care un tanar si-a pierdut viata.
CITESTE SI: Accident grav la iesirea din Timisoara! Masina sub camion! FOTO si VIDEO!