Ciocnire frontala duminica dupa-amiaza pe una dintre cele mai circulate sosele din Banat, supranumita si Soseaua Mortii – DN6.
CITESTE SI: Accident in intersectie la Timisoara. Ce n-a facut o soferita de 19 ani
Accidentul s-a produs nu departe de Baile Herculane, la urcare pe dealul Domasnea. Un tir care mergea catre Herculane a izbit violent un autoturism care venea din fata.
In urma impactului, partea din fata a autoturismului a fost distrusa in totalitate.
La fata locului au ajuns echipaje ale pompierilor, dar si un echipaj al salvarii, care l-a preluat pe soferul masinii si l-a transportat la spitalul din Caransebes. Barbatul era ranit, insa in stare de constienta.
Circulatia in zona s-a desfasurat cu dificultate pe durata cercetarilor politistilor si s-au format cozi pe ambele sensuri. Acestia urmeaza sa stabileasca cu exactitate cauzele si imprejurarile producerii accidentului.
Acesta este al doilea accident grav din judetul Caras-Severin in ultimele doua zile, in care sunt implicate tiruri. Va reamintim ca vineri trei tiruri s-au izbit la nici 30 de kilometri distanta de Domasnea, la Teregova. In urma ciocnirii, doi dintre mastodonti au luat foc, iar soferii au murit pe loc.