Dupa sase victorii consecutive, timisorenii au facut primul pas gresit in deplasarea de la Tarlungeni. ACS Poli au obtinut doar un punct in fata gruparii brasovene.
In lipsa lui Canu si Barbut, suspendati, Alexa a fost nevoit sa faca unele schimbari in primul unsprezece. ACS Poli a inceput cu Smaranda, Belu, Bocsan, Scutaru, Neagu, Popescu, Keita, Poparadu, Boldea, Pedro Henrique si Rodi Duarte.
Boldea a avut prima ocazie in mintul 6, insa sutul sau din careu a trecut peste poarta. Gazdele au reactionat peste doar un minut prin Liviu Nicolae, care a trimis si el din 10 metri, putin peste bara transversala.
ACS Poli a fost totusi cea care a deschis scorul, in minutul 23 prin Keita, dupa o centrare venita din lovitura libera, dupa ce cu doua minute inainte Rodi Duarte ratase o sansa importanta, reluand cu capul peste poarta de la numai 6 metri.
Pedro Henrique ar fi putut majora avantajul banatenilor, dar portarul celor de la Tarlungeni a retinut sutul expediat de atacant din 10 metri. Si Smaranda a avut o interventie salvatoare pentru trupa lui Alexa, reusind sa respinga de la vinclu mingea trimisa cu capul de Nicolae, astfel ca la pauza s-a iesit la scorul de 1-0 pentru Timisoara.
Partea a doua a partidei a inceput prost pentru banateni. Dupa un corner executat de Marcas, Forika a inscris cu capul din 7 metri si a restabilit egalitatea.
ACS Poli nu a mai contat in ofensiva in uratoarele minute decat prin sutul lui Popescu de la 30 de metri, retinut de portarul gazdelor, iar Alexa a incercat sa forteze cu Popovici pe care l-a trimis in teren in locul lui Duarte. Timisoreanul a avut ocazia sa marcheze mai intai in minutul 67, dar sutul sau de la numai cinci metri a trecut peste poarta, iar in minutul 79, scapat singur cu portarul, Popovici nu a reusit nici de aceasta data sa nimereasca spatiul portii.
Totusi, ACS Poli ar fi putut pleca cu toate cele trei puncte de la Tarlungeni. Acelasi Popovici a fost faultat de portar in careu, in minutul 81, iar arbitrul a dictat penalty pentru trupa lui Alexa. Belu a fost cel care a executat lovitura de la 11 m, dar nu a reusit sa inscrie, portarul Niczuly parand mingea trimisa de timisorean.
Dupa rezultatele de sambata, ACS Poli ramane pe primul loc in seria a II-a a ligii secunde, avand patru puncte avans.