Noului tip de coronavirus ii scade foarte mult capacitatea de infectiozitate pe masura ce creste temperatura dincolo de 30-40 de grade, sustine Valeriu Gheorghita, medic primar Boli Infectioase la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Carol Davila”.
„Sunt o serie de date pe care le avem din studiile efectuate pe aceste virusuri, care fac parte din familia coronavirusurilor, si in special pe studiile care provin din epidemia cu SARS din 2003. Se pare ca aceasta tulpina noua este 80% asemanatoare ca secventa de genom cu acea tulpina anterioara si atunci s-a aratat ca acel virus are o capacitate de persistenta pe suprafete undeva de la cateva minute – ore pana la cateva zile, in functie de temperatura exterioara si in functie de gradul de umiditate. Asa incat la temperaturi apropiate de 4 grade si cu nivel de umiditate crescut, virusul persista destul de mult, persistenta care la temperatura camerei poate sa ajunga pana la 9 zile. Asta inseamna 20-22 de grade. Pe masura ce creste temperatura dincolo de 30-40 de grade, virusul isi scade foarte mult capacitatea de infectiozitate. Studiile acestea sunt efectuate pe mai multe tipuri de materiale sau suprafete – si metal si lemn si sticla si plastic„, a explicat medicul Valeriu Gheorghita, citat de ziare.com.
El a afirmat ca ar fi „speculativ” sa se spuna ca vremea calda ar putea sa limiteze transmiterea virusului, insa exista studii care sustin ca o crestere a temperaturii poate sa limiteze aceasta transmitere.
„In situatia de fata este speculativ sa spunem ca vremea calda ar putea sa limiteze transmiterea virusului prin faptul ca ii scade infectiozitatea, insa la baza acestei afirmatii avem niste rezultate din studii care sustin ca intr-adevar o crestere a temperaturii poate sa limiteze transmiterea. Inclusiv OMS a specificat ca in momentul de fata nu stim si nu putem sa afirmam cu tarie„, a mai spus doctorul Gheorghita.