Plombele din asfalt au gaurit bugetul Ministerului Transportului. O spun chiar reprezentantii Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale, care s-au gandit sa schimbe foaia. Ei vor sa interzica prin lege peticirea strazilor si sa cheltuiasca banii pe intretinerea drumurilor ca la carte.
„Il repari si oricum sare plomba mai incolo. Deci, nu asta e solutia. Sa plombezi. Chiar vorbeam cu doamna ministru si noi o sa bagam in Guvern o strategie in sensul ca domne, hai sa renuntam la plombari si cand facem o intretinere sa o facem, sa spunem asa tehnic si stiintific”, a declarat Daniela Draghia, director CNADNR.
Ministerul Transporturilor a avut la dispozitie in ultimii zece ani nu mai putin de 22 de miliarde de euro. Echivalentul a 5.000 de kilometri de autostrada. Practic, s-au construit doar 214 kilometri. Restul au fost bagati in intretinerea drumurilor.
Insa conducerea Companiei de drumuri promite ca va pune capat acestui prost obicei prin controale in regionale. „Aici sunt niste cheltuieli care pana acum nu puteau, sa zicem, sa fie controlate. Cu toate ca acum am niste controale interne pe la regionale sa vedem ce au facut cu banii”, a mai spus Daniela Draghia.