Ca sa decida ce pune in locul TelPark, primarul Robu se consulta cu timisorenii de pe Facebook.
„TelPark va disparea si in locul lui vom introduce un sistem care va fi cu certitudine mult mai apreciat de catre cetateni, facut realmente in interesul lor. Am lansat consultari pe acest subiect pe Facebook, am deja zeci de opinii exprimate. Am cerut cetatenilor sa-mi spuna ce i-a nemultumit cel mai mult la sistemul TelPark, ce le-a placut la acest sistem”, ne-a spus primarul Robu.
Edilul nu stie inca daca timisorenii se vor putea baza pe parcare ieftina sau pe parcare sigura.
„As vrea sa fie si una si cealalta. Vreau sa fie un sistem bazat pe cele mai evoluate tehnologii, incat sa evitam sa ajungem in fata unei parcari si sa constatam ca nu mai sunt locuri. As vrea sa stim de la distanta daca exista locuri sau nu intr-o anumita parcare, cat costa un loc. A fost incorect din parcarea TelPark sa perceapa taxe in locuri in care nu erau amenajate parcari”, a completat edilul Timisoarei.
In ceea ce priveste parcarile dintre blocuri, primarul a criticat activitatea Societatii de Administrare a Domeniului Pubic, care a perceput taxa de parcare in locuri in care nu erau amenajate locuri. Totodata, din 2013 am putea sa avem si prima parcare pe verticala din oras, primarul anuntand in urma cu cateva saptamani ca nu va mai permite construirea de parcari ecologice.
„Vor fi parcari cu taxa acolo unde se amenajeaza parcari cu taxa si unde vrem sa descurajam lasarea masinilor peste zi pentru ca daca le-am lasa acolo s-ar crea perturbari in trafic. Smart Parking as dori sa avem macar unul in 2013, demonstrativ. Nu ne vom permite sa luam mai multe”, a conchis Robu.