Canicula care a cazut peste Timisoara, perioada concediilor si dorinta de a avea o masina cat mai confortabila fac din service-urile auto care se ocupa cu dotarea autovehiculelor cu sisteme de climatizare o adevarata afacere pe timp de criza. Zeci de masini au luat cu asalt la inceput de iulie atelierele auto specializate din Timisoara pentru a completa cu freon intalatia de climatizre, in speranta ca vor trece mai usor peste caldura.
Asta insa numai in perioada calda a anului, pentru ca, din cauza mentalitatii, romanul merge sa-si verifice clima doar cand isi da seama ca in masina incepe sa se coaca desi a pornit aerul conditionat.
„Normal ar fi ca fiecare sa vina o data pe an la o simpla revizie tehnica. insa la noi nu se intampla asa. La noi vin oamenii in special in ziua in care pleaca in concediu si trebuie sa mearga mult cu masina si-si dau seama ca fara aer conditionat se coc de cald, fie atunci cand simt un miros foarte urat in masina si isi dau seama ca aparatul nu mai raceste“, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro Zoltan Fodor, administratorul unui service auto specializat in instalatiile de climatizare.
Zoltan Fodor spune ca instalatia de climatizare este foarte importanta nu doar pe timp de vara, ci si iarna. „Am avut un client in iarna care a venit la noi la verificare, i-am spus ce probleme are si apoi nu a mai revenit decat peste o luna. Cand a venit mi-a spus ca din cauza climei care nu mergea nu i s-au mai dezaburit geamurile si nu mai vazut nimic, si a intrat intr-o alta masina“, mai spune Fodor.
Un sistem de climatizare defect poate chiar sa va imbolnaveasca. Acesta contine de multe ori bacterii daunatoare organismului.
“De multe ori se intampla sa se simta un miros neplacut in masina. Atunci este clar ca in cutia ventilatorului s-au depus muste, insecte si mult praf. Sfatul cel mai simplu este ca inainte cu cinci minute de finalul calatoriei sa opriti aerul conditionat. Acest lucru ajuta la evitarea acumularii de bacterii. Daca nu faceti acest lucru se intampla sa aveti mari dureri de ochi sau de cap si chiar sa vi se faca rau la volan. Sfatul meu e sa veniti la service sa curatam ventilatorul”, mai spune managerul service-ului auto.
Cat te costa sa-ti faci climatizarea la masina ta!
– Verificare instalatie clima auto – gratis
– Verificat Vidat încarcat cu freon – 150 de lei
– Completat instalatie 105 lei
– Inlocuit compresor 340 lei
– Inlocuit rulment compresor 370 de lei
– Inlocuit filtru dezumidificator si încarcat instalatie 300 lei
– Inlocuit radiator si încarcat instalatie 340 de lei
– Inlocuit vaporizator 1315 lei
– Montaj instalatie completa 1575 lei