TIMISOARA. Calauzele care au atacat doi politisti de frontiera in misiune, dar si soferul de taxi care i-a transportat pe migrantii opriti sa se urce intr-un tir pe Autostrada Timisoara – Arad, audiati de judecatorii de la Tribunalul Timis.
Cu totii au fost retinuti dupa operatiunea de amploare declansata in urma injunghierii celor doi agenti care incercau sa prinda in flagrant un grup de migranti, intr-o parcare din zona Giarmata, ce se pregatea sa plece din tara sub supravegherea calauzelor. Acestea din urma, cetateni afgani cu drept de sedere in Romania, au atacat cu cutitul politistii iesiti din ascunzatoarea din care urmareau transfugii, apoi au fugit. Aveau sa fie capturati dupa 12 ore de cautari, in care au fost folosite drone si un elicopter.
Joi, cei patru au fost prezentati magistratilor cu propunere de arestare preventiva. Se fac cercetari pentru infractiunile de ultraj, trafic de migranti si complicititate la trafic de migranti dar, in functie de certificatul medico-legal ce va fi emis pentru cei doi agenti loviti cu cutitul s-ar putea adauga si infractiunea de tentativa de omor sau loviri si alte violente.
UPDATE: Judecatorii au decis ca traficantii de migranti sa ramana in arest preventiv pentru 30 de zile, in timp ce soferul de taxi care i-a transportat in parcarea de pe autostrada sa fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, sub coordonarea procurorului de caz, efectueaza cercetari in cauza sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj si trafic de migranti fata de un cetatean din Afganistan, in varsta de 22 de ani, barbatul care i-a ranit pe cei doi politisti de frontiera. Totodata, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de migranti pentru alti doi barbati din Afganistan, in varsta de 22 si 26 ani si fata de un cetatean roman, soferul de taxi, in varsta de 43 de ani.
In cadrul cercetarilor privind persoanele implicate in activitatea de migratiei ilegala din noaptea de 1 mai a.c., s-a constat faptul ca un cetatean roman, sofer de taxi, a transportat din municipiul Timisoara, migrantii si pe cele trei calauze afgane, pana in zona parcarii de pe autostrada A1, Timisoara – Arad. Totodata, ieri dimineata, in jurul orei 05.00, acelasi sofer a preluat doua dintre calauze si le-a transportat in municipiul Timisoara„, transmit reprezentantii Politiei de Frontiera Timisoara.
Va reamintim, acum doua nopti, 2 politisti de frontiera aflati in misiune pentru prinderea in flagrant a unui grup de migranti au fost injunghiati cand au incercat sa opreasca transfugii sa se urce intr-un tir intr-o parcare de langa Giarmata.
Migrantii erau insotiti de 3 traficanti. Cand politistii au iesit din ascunzatoare si i-au somat sa se opreasca, incercand sa-i retina, una dintre calauze, un afgan inarmat cu un cutit a reusit sa-l injunghie pe unul dintre politisti in umar, iar celuilalt i-a aplicat 4 lovituri, in gamba, in pulpa, in zona fesiera si la nivelul unui genunchi. Politistii au tras 13 focuri de arma in plan vertical pentru a opri atacul, insa agresorul a rupt-o la fuga impreuna cu o a doua calauza.
Politistii raniti au dat alarma si au cerut ajutor colegilor lor dupa ce au retinut 8 migranti si unul dintre cei 3 traficanti de migranti.
VIDEO: George Stefanita
Dupa ce echipaje cu drone au periat campurile din zona Ortisoarei, a fost caputurata si cea de-a doua calauza, un nepalez, si alti migranti. Mai ramasese in libertate doar atacatorul oamenilor legii.
Miercuri, in jurul orei 16.00, politistii l-au inconjurat in Timisoara, intr-o curte de pe strada Preyer, din cartierul Iosefin, si l-au incatusat.
Politistii de frontiera raniti in noaptea de marti spre miercuri au ajuns la spital pentru ingrijiri si sunt in afara oricarui pericol, unul dintre ei fiind externat la scurt timp.
Migrantii, din Nepal, Siria si Congo, au toti drept de munca in Romania, iar calauzele, din Nepal si Afganistan, drept de sedere in tara noastra.
Politistii de frontiera incearca acum sa-i gaseasca si pe ceilalti membrii ai gruparii de traficanti de migranti, pe cei care se ocupau de racolarea transfugilor, pe cei care ii transportau catre vestul tarii, dar si pe cei care organizau cazarea lor in Timisoara.