Esti in vacanta, ti-ai facut o gramada de selfie-uri si vrei sa le alegi rapid pe cele mai reusite. Acum se poate .Cercetatorii de la Yahoo Labs au pus la punct o aplicatie si spun ca software-ul lor este capabil sa analizaze selfie-urile utilizatorilor si sa identifice cea mai frumoasa fotografie realizata de acestia intr-o vacanta.
Yahoo Labs mai spune ca noul program informatic ar putea sa contribuie la imbunatatirea calitatii fotografiilor publicate online. Pentru realizarea algoritmului, programatorii de la Yahoo Labs au folosit 10.000 de portrete fotografice, clasificate de utilizatori cu ajutorul unor note, pentru a identifica acele criterii de frumusete apreciate de populatia generala.
„Portretele fotografice digitale se afla peste tot si, in timp ce numarul fotografiilor faciale continua sa creasca, nu au fost facute prea multe studii despre criteriile de clasificare a frumusetii acelor portrete”, au declarat creatorii algoritmului.
„Selfie-urile au devenit un fenomen, iar studiile recente au aratat ca imaginile cu chipuri sunt mult mai populare (cu o crestere de 38% a numarului de «Like»-uri pe platforma Instagram) decat celelalte fotografii de pe retelele de socializare. Portretele sunt folosite si in profilurile utilizatorilor de pe internet, in articolele de stiri, pentru prezentarea celebritatilor si a personalitatilor publice, si sunt esentiale pentru toate tipurile de profiluri online”, au adaugat ei.
De fapt, au remarcat ei, persoana din fotografie este adeseori irelevanta.
„Am descoperit ca rasa, genul si varsta sunt in mare parte necorelate cu frumusetea fotografica”, au spus programatorii de la Yahoo Labs.
„Scorul estetic este asociat cu claritatea reperelor faciale, contrastul de imagine, expunerea la lumina, omogenitatea, modelul de iluminare, unicitatea si originalitatea”, au adaugat ei.
Algoritmul nou creat este considerabil mai eficient in comparatie cu precedentele incercari tehnologice de recunoastere a frumusetii si ofera o serie de puncte de vedere insolite despre natura portretelor fotografice.
Citeste mai mult AICI