TIMISOARA. Vesti bune pentru Aquatim, care gestioneaza cel mai mare proiect de infrastructura finantat pe din fonduri europene, ce se deruleaza in judetul Timis acum. Cofinantarea pe care compania o asigura ar putea scadea insemnat, anunta ministrul Fondurilor Europene, la Timisoara, care spune ca este in tratative pentru micsorarea acestei contributii.
Aquatim ar putea salva astfel peste 7 milioane de euro, cu care sa faca alte investitii.
„In judetul Timis avem proiecte in valoare de 3,88 miliarde lei. Cea mai mare parte a sumei se refera la proiectele de infrastructura mare si important este sa discutam de proiectele de apa si apa uzata. Judetul Timis este unul dintre cele 4-5 judete premiante la accesare de fonduri pe apa – apa uzata. Un factor decisiv a fost si cofinantarea pe care judetul Timis si-a asumat o, de 10%. In cazul judetului Timis, suntem in negocieri cu Comisia Europeana pentru a scadea acest procent de cofinantare. As vrea sa ajungem la 6%, facem toate demersurile pentru a perfecta aceasta scadere a finantarii. Este un subiect la care lucram la minister”, a spus Roxana Minzatu, ministrul Fondurilor Europene, aflat in vizita la Timisoara.
Odata ce ar avea o suma mai mica de platit drept cofinantare in cazul proiectului de extindere a retelelor de apa si apa uzata in Timis, Aquatim ar putea derula alte proiecte cu banii economisiti.
„Reducerea cofinantarii la proiectele privind reteaua de apa si apa uzata este o veste foarte buna. Acest lucru poate aduce Aquatim posibilitatea dezvoltare de alte proiecte„, a completat Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis.
VIDEO: George Stefanita
Timisul, campion la atragerea de fonduri europene
211 proiecte si 4,7 miliarde de lei. Acesta este indicatorul de performanta in ceea ce priveste atragerea de fonduri europene in judetul Timis.
„Judetul Timis este dintre cele mai performante judete la atragerea de fonduri euro. Sunt 211 proiecte in derulare care insumeaza 4,7 miliarde de lei, din care plati efectuate au fost de 1 miliard de lei la momentul de fata. Dar mai avem 4 ani la dispozitie pentru a cheltui acesti bani”, a spus Roxana Minzatu, ministrul Fondurilor Europene.
Au fost obtinute fonduri prin Programul Operational Infrastructura Mare, dar si prin Programul Operational Capital Uman, unde sunt in derulare 25 de proiecte cu o valoare de 71 de milioane de lei. De asemenea, 36 de milioane de lei au fost accesati prin Programul Operational Competitivitate, dedicat cercetarii in diferite ramuri medicale. Cele mai multe fonduri au fost atrase prin Programul Operational Regional, respectiv 774 de milioane de lei, impartiti pe 160 de proiecte.