Reteaua al-Qaida a amenintat ca il va razbuna pe liderul sau, Osama bin Laden, ucis in noaptea de duminica spre luni de un comando american in Pakistan. Gruparea terorista s-a angajat sa continue Jihadul.
Al-Qaida a mai anuntat ca va difuza „in curand” o inregistrare audio cu Osama bin Laden, realizata cu o saptamana inainte de moartea acestuia.
Anterior, centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE a citat un comunicat in care reteaua terorista al-Qaida confirma moartea liderului sau, Osama ben Laden.
Osama bin Laden a fost ucis in noaptea de duminica spre luni, intr-o operatiune a fortelor speciale americane, SEAL, la Abbottabad, un oras din Pakistan.