Cine a descoperit E=mc²? se intreaba Philip Ball pe site-ul Institutului de Fizica american physicsworld.com. Controversa in jurul acestei ecuatii nu a incetat niciodata, din momentul aparitiei ei. Oameni de stiinta ca James Clerk Maxwell si Max von Laue precum si un intreg sir de figuri obscure de fizicieni de la inceputul secolului al XX-lea au fost propusi de-a lungul timpului drept adevaratii descoperitori ai echivalentei masa-energie. Aceasta este o consecinta a teoriei relativitatii atribuita de istorie lui Einstein, constand in faptul ca intre masa totala a unui sistem fizic si energia sa totala exista o relatie de proportionalitate, exprimata prin relatia E=mc² unde E este energia sistemului, m este masa sa, iar c este viteza luminii in vid.
Aceste acuze au generat de nenumarate ori altele, mai grave, care vorbesc despre faptul ca Einstein se face vinovat de plagiat, insa mai toate au fost demontate la vremea lor. Mai nou insa, doi fizicieni arata ca faimoasa formula a lui Einstein are o geneza complicata si oarecum ambigua. Tot ei spun ca aceasta avea destul de putine lucruri comune cu relativitatea.
Unul din precursorii plauzibili ai E=mc² este Fritz Hasenöhrl, un profesor de fizica la Universitatea din Vienna. In 1904, el a scris intr-o lucrare formula E = 3/8mc². Cum a ajuns la aceasta ecuatie si de ce constanta proportionalitatii este gresita? Stephen Boughn de la Colegiul Haverford din Pennsylvania si Tony Rothman de la Universitatea din Princeton incearca sa rezolve misterul din jurul acestei intrebari intr-o analiza.
Este pentru prima data cand fizicienii moderni studiaza munca omului de stiinta austriac, mai scrie physicsworld.com.
Nu este pentru prima data insa cand descoperirea lui Albert Einstein este pusa la indoiala. The Guardian scria, in anul 1999, ca ecuatia E=mc² ar fi fost de fapt ideea unui italian pe nume Olinto De Pretto, cu doi ani inainte ca Einstein sa o foloseasca in dezvoltarea teoriei relativitatii.