”Deocamdata nu e nimic concret. Sunt situatii in care trebuie discutat, nu e vorba ca, pleci si gata. Am vorbit cu domnul Rosenblum, lucruri minore, nu vreau sa facem un caz din asta, nu vreau sa intru in amanunte acum. Sunt lucruri neclare, trebuie puse la punct si timpul le va rezolva. Situatia e neclara si sper sa se stabilieasca”, a spus Bostina.
Desi conform spuselor lui Rosenblum principalul motiv pentru care atacantul si-ar dori sa plece ar fi dorinta de a juca mai mult, Bostina a evitat sa vorbeasca desre ceea ce il nemultumeste, afirmand doar ca nu e vorba de partea financiara sau de vreo neintelegere cu colegii de echipa. ”Nu e vorba de bani, iar relatia cu colegi e foarte buna, nu am reglari de conturi cu nimeni, ii stiu pe toti si eu consider ca sunt o fire sociabila, nu am de ce sa port ura, dusmanie”, a spus Bostina, care a marturisit ca nu regreta faptul ca a ales ACS Poli in vara: ”Nu regret, a fost optiunea mea. Chiar daca am avut si alte optiuni, daca aici am ales, nu am ales cu regret sau cu inima rea”.
Intrebat de planurile pentru acest an, Bostina nu a exclus clubul timisorean din obiectivele sale. ”Eu imi doresc sa merg cat mai bine si cu echipa si personal. Acum vorbesc de ACS Poli, pentru ca aici sunt, ce se va intampla maine-poimaine, nu am de unde sa stiu. E posibil sa raman in continuare aici. Mai am contract pana in vara, este si o optiune de prelungire, o sa vedem”, a mai spus atacantul.
Alexandru Bostina a bifat 290 de minute in acest sezon al Ligii a II-a, marcand 3 goluri.