TIMISOARA. Desi in urma cu cateva saptamani pesedistii din Dumbravita isi stabilisera drept candidat la primarie pe fostul edil Victor Malac, presedintele PSD Timis Alfred Simonis declara raspicat ca Alina Sperlea va candidat din partea social-democratilor la functia de edil in comuna de langa Timisoara.
„Alina Sperlea va fi candidatul PSD la Primaria Dumbravita. Am anuntat-o si cu alte ocazii. Stabilit procedural, este nevoie de niste etape, sunt necesare niste etape premergatoare. Optiunea noastra este de a merge la Primaria comunei Dumbravita cu doamna Alina Sperlea„, a declarat Alfred Simonis, liderul Partidului Social Democrat filiala Timis, joi.
Acum consilier local Pro Romania, Alina Sperlea, femeie de afaceri, este cunoscuta drept cel mai aspru critic al primarului USR la Dumbravita, Horia Bugarin. Puternic implicata in viata comunitatii din localitate, in ultimii ani Sperlea a fost autoarea mai multor actiuni sociale care s-au bucurat de succes la Dumbravita, dar a reusit si demascarea mai multor nereguli grave la nivelul administratiei.
Alina Sperlea are 49 de ani si este mama a doi copii.