Opinia Timisoarei

Alfred Simonis: Ce faceti cu Timisoara? Pandemia se extinde si nu exista niciun plan concret

”Autoritățile sunt depășite total și sunt în incapacitatea de a lua măsuri clare pentru protejarea populației. Rata de infectare crește cu viteză iar în afară de cifrele comunicate zilnic, cifre care provoacă îngrijorare în rândul oamenilor, nu există nimic concret. Cetățenii așteaptă ca responsabilii să vină cu planuri care să fie anunțate din timp, nu cu decizii de moment care să bulverseze și să creeze haos”, susține președintele PSD Alfred Simonis, candidat pentru un nou mandat de deputat.

”Ce faceți cu Timișoara? Pandemia se extinde și nu există niciun plan concret. Peste 500 de cazuri de infectare în 24 de ore, cum reacționăm? Este decisă închiderea unor localități periurbane dar cu Timișoara cum rămâne? Hotărârile luate peste noapte pentru carantinarea celor 13 localități din Timiș, date fără măsuri, fără informarea din timp a populației, au fost un exemplu concret referitor la cât de depășite sunt autoritățile de situație. Cel mai grav lucru este să creezi și mai multă panică, să bulversezi și mai tare lumea, să mimezi că ești preocupat de problemele comunității când tu de fapt cauți afirmare, cum a căutat doamna prefect Liliana Oneț, dimineața la 5 când s-a dus pe marginea drumului, unde a vorbit despre instituirea carantinei, chiar dacă nu avea toate informațiile concludente sau relevante astfel ca oamenii să știe ce au de făcut. Doamna reprezentant al Guvernului, nota 1 pentru gestionare!” spune Simonis.

”De la PSD știm câteva lucruri clare: prioritatea priorităților este acum oprirea dezastrului, recâștigarea controlului pandemiei prin măsuri coerente și clare. Acestea trebuie luate și comunicate cu responsabilitate. Nu putem aștepta ca sistemul de sănătate să se prăbușească și oamenii să fie și mai mult în pericol. Momentul este acum!”, încheie candidatul PSD Timiș pentru Camera Deputaților, Alfred Simonis.

 

Exit mobile version