Abecedarele ii discrimineaza pe tatici. Alianta T.A.T.A. ii cere ministerului Educatiei sa modifice continutul abecedarului, pentru a sublinia si importanta tatalui in familie.
Abecedarele din Romania sunt centrate pe imaginea mamei si tatal este reprezentat ca un parinte de rang inferior, potrivit reprezentantilor aliantei T.A.T.A.
Acestia ii cer lui Daniel Funeriu sa modifice manualele pentru clasa I. „Tatal si demnitarul din fruntea educatiei nattionale are obligatia sa combataa fenomenul discriminarii tatalui in unitatile de invatamant”, se arata intr-un comunicat al aliantei T.A.T.A.
Membrii aliantei au analizat trei dintre abecedarele dupa care se studiaza in Romania. Cuvantul „mama” apare in total pe 45 de pagini ale celor trei manuale, in timp ce „tata” figureaza doar pe 13 pagini. Desi Ziua Tatalui a devenit din 2010 sarbatoare nationala legala, abecedarele nu prezinta decat Ziua Mamei.
„Manualul de capatai al invataturii – Abecedarul – le spune copiilor nostri ca mama este parintele care conteaza, care merita sarbatorit si onorat, care se ocupa de cresterea si educarea lor, conservandu-se astfel o mentalitate retrograda, ce s-a perpetuat de pe vremea cand tatal era cel care castiga painea si era mai putin prezent in familie, cu efect nociv asupra modernizarii societatii si promovarii familiei armonioase. Zeci de mii de tatici se afla in prezent in concediul pentru cresterea si ingrijirea copilului cu varsta de pana la doi ani, sute de mii de tati se manifesta responsabil, fiind implicati in viata de familie, prezenti cantitativ si calitativ in universul copiilor lor. Acesti parinti de calitate, care-si iubesc copiii, sunt ignorati de sistemul de invatamant romanesc, care continua sa discrimineze tatal si sa-l jigneasca grav”, se arata in comunicat.
Primul cuvant invatat de elevi este „mama”, in timp ce „tata” apare spre finalul abecedarului. „T.A.T.A. solicita ca cele doua cuvinte sa fie mentionate pentru prima data in lectii consecutive sau pe aceeasi pagina, pentru a se elimina astfel discriminarea tatalui”, se arata in comunicat.